Schimbările climatice, cauze şi efecte

Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a organizat cu ocazia Zilei Mediului,  masa rotundă cu tema „Schimbările climatice, cauze şi efecte”. Manifestarea este dedicată Zilei mondiale a mediului, specialiştii APM urmând a prezenta semnificaţia şi importanţa evenimentului, cât şi aspecte legislative şi strategii privind schimbările climatice. La acţiune au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi judeţene, unităţilor şcolare, Direcţiei Silvice, Parcului naţional Călimani, ai organizaţiilor neguvernamentale de mediu şi ai unor agenţi economici din judeţ. Conform statisticilor, gazele cu efect de seră determină fenomenul încălzirii globale, emisiile provenind, în cea mai mare parte, din sectorul energetic, dar şi din domeniul transportului. Măsurile pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră vizează în primul rând promovarea eficienţei energetice şi a sistemelor de cogenerare, utilizarea mai intensă a surselor de energie regenerabile şi introducerea modelelor durabile de transport. O importanţă majoră o au acţiunile educative, conştientizarea şi participarea publicului la luarea deciziilor din domeniul mediului.